Italy savours

new_3

Apreciez mancarea buna, gatita cu drag si atentie, din ingrediente alese dupa gusturile si priceperea ta. Avand o slabiciune pentru bucataria italiana, o zi ploioasa de duminica, amintiri greu de uitat de la emisiunea « Gusturile Italiei » (TV Paprika) si o prietena foarte buna de omenit cu o masa pe masura, ideea meniului a venit imediat :

Pui prajit la tigaie

Salata de ardei kapia dulci-acrisori

Insalata « mosia »

O masa aranjata in tihna, fara graba, ca de duminica

Pentru puiul prajt la tigaie, am folosit doua pachete de pulpe de pui, trei catei de usturoi, rozmarin si busuioc uscat dupa pofta inimii, ulei de masline, o suta de ml de vin rose, doua rosii taiate cuburi, sare de mare si piper negru proaspat macinat. Am amestecat pulpele cu usturoiul zdrobit, rozmarinul, busuiocul si uleiul de masline si le-am lasat la marinat aproximativ o ora. Reteta originala cere cel putin o noapte, dar daca viata este traita intens, merge si o ora… Odata trecuta ora cu pricina, am rumenit timp de 15 minute pulpitele in ulei de masline si sosul de marinada format, am adaugat vinul si am asteptat sa se evapore alcoolul, apoi am pus si rosiile, am acoperit cu un capac si am lasat totul la foc molcom inca 20 de minute.

new_6

Salata de ardei kapia dulci-acrisori seamana destul de mult cu ardeii copti romanesti, o minunatie si acestia. Cum insa curiozitatea nu-mi da pace, am dorit neaparat sa incerc si varianta italiana. Am luat 2 ardei kapia mari, i-am spalat si curatat de seminte, apoi i-am taiat fasii pe lung. I-am pus la gatit intr-o tigaie in ulei de masline, am presarat putina sare deasupra, am adaugat busuioc uscat si 2 catei de usturoi zdrobiti. Am lasat focul mic, am mai amestecat in ei si in cateva minute s-au inmuiat, moment in care am adaugat un praf de zahar brun si o lingura sanatoasa de otet balsamic. Am mai lasat 2 minute ca sa se combine aromele si apoi am stins focul.

new_ardei

Insalata « mosia », partea verde a mesei, este dureros de simplu de preparat. Am ales o capatana de salata verde creata, am spalat-o bine, am taiat-o in fasii inguste, am framantat-o cu putina sare, apoi am lasat-o sa se odihneasca in jur de 10 minute. Dupa care am scurs apa formata, am adaugat un strop de ulei de masline si de otet balsamic si asta a fost. Simplu si bun.

new_7Tineti minte insa ca toate acestea nu valoreaza nimic daca nu sunt servite in tihna, cu placere si rabdare. Ultimul ingredient (lasat la urma, ca vinul cel mai bun) este intotdeauna asezarea cat mai atenta a mesei. Te hranesti, deci traiesti, asa ca sa acordam atentia cuvenita acestui moment sfant care ar trebui sa il reprezinte servirea mesei. Da, chiar si in secolul fast food.

new_8Sa ne fie de bine,

D.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s